Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu, accidentul s-a produs după ce un șofer de 61 de ani din Buzău a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism, pe drumul județean 203 D, în comuna Țintești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șoferul de 61 de ani, care se afla în mașină cu mai multe persoane, a pătruns pe sensul opus de mers, după o curbă, și a intrat în coliziune cu alt autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani din orașul Pogoanele.
În urma impactului dintre cele două mașini, o femeie de 55 de ani a murit, din primele date, soția șoferului care a provocat accidentul, iar cinci persoane au fost rănite, și anume șoferul de 61 de ani, un bărbat de 34 de ani și o femeie de 36 de ani, din primul autoturism, precum și o tînără de 26 de ani și o fetiță de doi ani, din celălalt autoturism implicat în accident.